Si pentru ca nu am mai scris de atata timp [sau mai exact, nu am mai postat ] simt nevoia sa "updataez" o leapsa de anul trecut, pe care o reciteam mai devreme. [compare if you want ^.^ ]. 3 cuvinte care sa ma descrie de la 10 persoane, here I go xD :
Achi: My Best Friend
Bogdan: Sweet, tiny, naive [nd of course, AWSOME :">]
This is to answer to all the questions „How do you feel being 18?”.
Well, how Arw says, it’s long overrated,life won’t become more wonderful because you turn eighteen,people will still act hypocritical, kids will still die in Africa. So, im sorry for the darky view, but nothing really changes.
Some kind of endless, calm despondency flood over in all my being in the past few weeks. There’s nothing that hurts me, but I still feel sick. Like I just can’t keep in touch with the world outside. Disconnected. That kind of chillness given you by a narcotic.
I'm laying on the window. The kids still play those noisy games. The sun – as charming as always.Everything seems so far, like some silly drama in a cheap theatre. I can’t play anymore.
A friend tries to cheer me up. I keep listening and trying. Of course, it’s not working, but I don’t wanna disappoint him, soin you go. Look, a dead smile. Laugh and pretend.
It think I have no more nerves, like all my sensibility’s headshave been dulled. Like some kind ofmechanicthing is not working anymore, which was connecting me to the world outside. I dont have any connection with it and my inside is dead or sleeping. Maybe I'm tired of waiting. Sometimes I wish I was never disappointed, by anyone, or by myself. I still wonder how people just manage living with it. I miss so much seaside. It’s the first time i feel like this, and God, how I wished for it. A numbness close to death, which I wished for as well.
I have it now and I don’t like it, 'cuz now, there’s nothing I can either love orhate.
So, kids, take care what you wish for. It may come true.
„Si-a pus amarata aia de inima in palma ta iar tu ai sfarmat-o in mii de bucatele”
Respir si tremur si simtcum vine, rapida si cruda, neiertatoare, frumoasa, si rece, furie, regret, frica,spaima , panicasi imi face praf si pulbere visul de pace in care credeam ca traiesc. Si nu-mi plac picaturilede ploaiece imi pica pe gene sitrebuie sa ma conccentrez ca sa vad clar. Vreau sa aruncmilioane de pietricele si sa fac prefac orasul asta blestemat in sute de betisoare de chibrit.Sa le privesc cum ard si sa vi le dau voua ca amintire. Imi simt inima cum bubuie bubuie bubuie si ticaitul ma poarta spre ea.Amintire.
Aud o voce si imi striga sa ma opresc dar nu ascult. Vreau sa ma fac praf si sa nu maifiu dar nu pot cacistiu ca sta acolo si ma priveste. Zambeste amar si vine spre mine spre mine spre mine si isi deschide bratele si inima bubuie si isi deschide bratele si ma trage spre el si ma tine in brate si spune incet „gata”.
Respirsacadat, inchid ochii si il las sa ma tina in brate.
Gata.
Simpla lui voce ma linisteste si incetez sa tremur si toti nervii se topesc in bratele lui si continua sa sopteasca in timp ce ma leagana usor ca pe un copil speriat.
Gata.
Gata.
Gata.
Se trezeste un sentiment nou care ma face sa ma simt mica si speriata si fragila si nu vreau sa fiu ranita dar vocea lui ma linisteste si-mi simt inima batandiar el o aude dar nu ma mai pot sustine si as cadea daca mi-ar da drumul. Nu vreau sa imi dea drumul si simt ca imi pierd controlul iar el o stie si nu vreau sa ma vada asa si incep sa plang. Si ma strange mai tare iar eu il las, si mi-e frica. Mi-e al naibii de frica. Nu m-am mai simtit niciodata atat de vulnerabila si nu mi-am mai permis sa ma simt asa de multa vreme si nu stiu de ce o fac acum;Stiu doar ca o fac si ca e foarte infricosator . Cel mai bun si cel mai rau sentiment pe care l-am avut vreodata, plansul in bratele lui si atat.Si picaturile se transforma in fulgi ce se topesc in jurul nostru si toata lumea sta in loc.
Lumea statea si ne astepta rabdatoare, pana cand eu i-am sfarmat inima in palmele mele.
Abea zarindu-se in zapada, pare o papusa de portelan evadata dintr-un magazin de jucarii. Priveste in gol la iederea argintata, in timp ce cuplurile trec pe rand pentru a o analiza. Incearca sa se ridice, se clatina usor ca un titirez, apoi cade inapoi in zapada.
„Ce a patit privirea ei?”
„Cand eram mica, tata mi-a spus ca am o bucatica de cer”
Directoarei orfelinatului ii piere zambetul de politete, in timp ce o apostrofeaza din priviri. Scanceste ca o pusculita sparta. Nu intelegea de ce pe oameni ii dezgusta cerul.
„Copiii, stiti cata imaginatie au. Nu va faceti griji, va trece odata cu varsta”
Stanjeniti, cei doi se retrag in camera de alaturi, susotesc cateva minute, dar verdictul este mereu acelasi:
„Nu multumim, putem vedea si altii copii?”
"Sigur" Apoi Brigette il lauda pe nu stiu ce copil care nu plange niciodata, papa tot si e curatel foc.
Prinsi in ritmul pasilor, si imagineaza adultii ca fiind dansatorii unui ultim balet. Sunt aproape frumosi, mici balerine rotindu-se pana la ultima suflare in cutiuta ei muzicala.
Dupa ce a implinit cinci ani, Brigette nu a mai aratat-o niciunui cuplu, in schimb a continuat sa o trateze ca pe o jucarie stricata. Ceea ce nu stia, era ca ea s-a ascuns demult sub patura viselor, astfel incat acum ii putea tine cald.
Uneori, viseaza ca i se strecoara cineva in camera cu o ceasca de ciocolata calda si ii alunga nesomnul inganand cantece de leagan. Sa murmure pana in zori dezmierdandu-i parul cu varful degetelor. .........................................................................................................................................
