Say hello to hesitance

Abea zarindu-se in zapada, pare o papusa de portelan evadata dintr-un magazin de jucarii. Priveste in gol la iederea argintata, in timp ce cuplurile trec pe rand pentru a o analiza. Incearca sa se ridice, se clatina usor ca un titirez, apoi cade inapoi in zapada.

„Ce a patit privirea ei?”

„Cand eram mica, tata mi-a spus ca am o bucatica de cer”

Directoarei orfelinatului ii piere zambetul de politete, in timp ce o apostrofeaza din priviri.
Scanceste ca o pusculita sparta. Nu intelegea de ce pe oameni ii dezgusta cerul.

„Copiii, stiti cata imaginatie au. Nu va faceti griji, va trece odata cu varsta”

Stanjeniti, cei doi se retrag in camera de alaturi, susotesc cateva minute, dar verdictul este mereu acelasi:

„Nu multumim, putem vedea si altii copii?”

"Sigur" Apoi Brigette il lauda pe nu stiu ce copil care nu plange niciodata, papa tot si e curatel foc.

Prinsi in ritmul pasilor, si imagineaza adultii ca fiind dansatorii unui ultim balet. Sunt aproape frumosi, mici balerine rotindu-se pana la ultima suflare in cutiuta ei muzicala.

Dupa ce a implinit cinci ani, Brigette nu a mai aratat-o niciunui cuplu, in schimb a continuat sa o trateze ca pe o jucarie stricata. Ceea ce nu stia, era ca ea s-a ascuns demult sub patura viselor, astfel incat acum ii putea tine cald.

Uneori, viseaza ca i se strecoara cineva in camera cu o ceasca de ciocolata calda si ii alunga nesomnul inganand cantece de leagan. Sa murmure pana in zori dezmierdandu-i parul cu varful degetelor.
.........................................................................................................................................

"o umbră din noapte învelită în fum gin tonic şi gheaţă, prieteni de drum alături de noi 
şi poze din mine îmi revin în gând
eram noi toţi călători pe vânt
zburam împreună" 

        Genul de atmosfera ce nu se descrie prin cuvinte. Pentru care trebuie sa fi ACOLO ca sa intelegi. Totusi, sper  va puteti face o idee din poze. Multumim E.M.I.L, PCC, Chester si Zob for the greatest Valentine ever ^.^

Ah da. A fost o zi a camasutelor si jumatati de zambete. Multumesc Ade pentru poza <3.

Nu’mi plac amintirile.

Nu imi plac si nu vreau sa le uit, asa ca le’am pus intr’un teanc de documente inmuiate in jumatati de zambete reci, pe care nu sunt in stare sa le postez aici.Asadar scumpii mei trei cititori ce va deranjati a’mi citi aberatiile, imi pare rau ca nu am mai scris de trei secole jumate, puteti da vina pe iarna.

Iar astazi mi’e sila.MI’e sila de vreme, de zombii de la metrou, de no liferi, de pokemoanele de 13 ani, de scoala, de ideea stupida de a ne plimba pe holuri a directei,  de oameni, pentru ca mereu incearca sa demonstreze ceva celorlalti, dar nu fac nimic pentru ei. De faptul ca am prea multe balonase de sapun incarcate cu lucruri de care nu pot scapa si nu le pot sparge si nu ma lasa sa respir sau sa scriu. De zapada, pentru ca mi’a invadat parculetul de langa liceu. Si nu in ultimul rand de drama din mass-media in legatura cu spice shopurile. De parca ei nu au semnat pentru importurile alea, un porumbel calator le’a adus simultan si le’a deschis asa peste noapte. Ah, si de psiholoaga idioata careia i’au luat interviu si a sustinut sus si tare ca ai nevoie de tratament si dezintoxicare ca sa te lasi de iarba. Saraca, nu stia diferenta dintre cocaina si marijuana, but hell, this is Romania people. xD

Revenind.Cat despre gheata, aici putem vorbi de doua tipuri de persoane [ as someone i dont know said.] Cei care sunt entuziasmati si aluneca gratios mai ceva decat olimpicii de la patinoar – si eu. Totul e bine si frumos pana privesc in jos si realizez ca de 10 m merg pe sticla si ma intreb cum de am supravietuit aia 10 pasi. Apoi evident ma panichez, ma uit stramb si ma intreb daca profu’ mi’a pus deja absenta. E atat de minunat, incat vreau sa fie primavara.

Despre starea mea emotionala [sau ce a mai ramas din ea], totul se rezuma la un mare gol alb cu tonuri de gri pe alocuri. Mi’e dor de soare. Defapt, mi’e dor de mult prea multe lucruri, incluzand amintirile alea despre care ziceam ca le urasc.

”Simo: e deprimant postull

Simo: dar imi place

Simo:

synthKid: nu e chiar deprimant.nu sunt deprimata

Simo: cand l'am citit am vazut realitatea

Simo: realiteta e trista

Simo: mai bine traim in cutiutele noastre..si primim cateva persoane pe care le credem in stare ca ne pot ajuta sa o coloram

synthKid: you made your point.asta daca esti in stare sa iti asumi riscul sa dai credit cuiva, ceea ce nu e cazul meu

Simo: dar de multe ori nu poti

Simo: da

Simo: asta vroiam sa zic

synthKid: pentru ca deh, atunci cand persoanele alea in mazgalesc cutiutza mai rau decat era deja, ai toate sansele sa te apuce nervii si sa vrei sa o spargi.”

Thank you.