"in spatele acelei aparente"


Continuau sa paseasca fara tinta, in tacere unul langa celalalt cu pleoapele lasate in jos.Mainile lor inca mai stateau una intr’alta in timp ce ningea cu cenusa de sub ele. Traiau intro paralizie a vointei in timp ce ea isi privea pasiva bucatzelele de suflet sfarsmate pe podea. Nu vroia sa le adune sau sa le lipeasca, ar fi preferat de o mie de ori sa ramana la fel de goala ca in acel moment in locul amagirilor patrunse printre bucatzelele lipite.Aerul de afara ii amortise, aparent, orice tendinta de a actiona sub imperiul primului implus.Ea stia ca acum o vedea goala, fara sclipiri de indragostit sau minciuni colorate. Oare ar mai fi fost posibil pentru el sa continuie, uitandu’se in acei ochi care, niciodata nu exprimasera altceva decat ceea ce spunea, dar, c toate aceasta, vedeau in fiecare clipa o alta lume in spatele celei aparente, pe care o afisa, discordanta si contrastanta? Cruzimea sinceritatii inselate este inceputul sfarsitului, iar puterea indiferentei prefacute va fi mereu direct proportional cu profunzimea sentimentelor.Tocmai de aceea nu o putea ierta.Incheiasera si repetarea afirmatiilor si explicatiilor secundare.


wrongway2xt


De pe acoperisul casei totul paruse ca suferise o profunda transformare.Primavara era ironica iar verdele ranjea dispretuitor de suferinta lor.Chiar si porumbeii de langa lac zburau cu o veselie diabolica batjocorind si ultimele picaturi de demnitate care la mai ramasesera.



Cruzimea sinceritatii inselate este inceputul sfarsitului..

Whiskey lullaby


Parcul era gol cu exceptia a doi straini ce stateau pe aceeasi banca si isi daruiau priviri involuntare pe ascuns.Totul incepe cu o privire. Iar privirea, rareori poate fi controlata. Dialogul incepu cu firimituri puerile pe alocuri, jocuri si cer senin iar totul actioneaza in favoarea ta. Trecerea timpului isi pierde noima, orele se fractioneaza in secunde si nici nu ai apucat sa te bucuri de apus. Lumina difuza te trezeste putin din reveire. Faci un pas inapoi si il privesti.Leaganu scartie dar nu iti amintesti daca v’ati dat in el, in schimb gasesti in ochii lui intelegerea a tot ceea ce ti se pare nou si nu intelegi.Iar acum,e prea tarziu sa te opui.Atinsesera momentul in care incep extazul si visarea, in care emotia este esenta universului, iar materia este doar o coincidenta ghinionista.In luv with ur own tragedy.


[caption id="attachment_239" align="aligncenter" width="450" caption="mazgaleala veche ^^"]mazgaleala veche ^^[/caption]

my one precious moment [17 ani..infinit]


In general nu am avut experiente tocmai placute zilele mele de nastere, motiv pentru care nu ma omor dupa ele. :|:)) But this time was different. Chiar daca ziua a fost extrem de monotona, obositoare, ghinionista, stresanta sau pur si simplu cea mai oribila zi de pana atunci, ei sunt acolo. Ma tin de mana, ma ridica si ma scutura de praf atunci  cand cad.Tks a lot guys <3. Here's my favourite present ^.^




"You're my little chemical blow


On a short stop to the rainbow


And drops of cinammon



On dreadful days
A game of praying on

People as prays.



You're a little prayer


In the middle of night


You're a little scares sometimes


Close as the bight of a fright


A bit of lighting wind


A dash of molten heart


A little bit of kindness


A lot of love-pressed taunt.



You're a small offering


As ambrosia is to gods


A little cut in my stone


A corner in my soul-blown


Fully potential unknown.


You're what doesn't make sense



Before the end of the day
You're what makes ppl dance

At the start of a day


You're the morning in bright lights


A little happy day.




You make my days shine sunny <3"

Ralphee R'tard - Learning to fall [SynthKid_reBorn]

cafea cu amintiri - wrote for the eclipse -


Stau déjà de 2 ore la masuta din colt dar cafeaua e inca fierbinte. S’a cuibarit acum in bratele lui si il priveste intrebator.Ar face orice pentru putina atentie chiar si prêt de cateva secunde. El i’a soptit ceva la ureche ce a facut’o sa tresara, a schitat un zambet si a sorbit precaut din cafea inca odata. Poate ii era frica sa nu il arda, I’a spus ca a mai patit’o odata iar acum nu mai distinge gusturile la fel de bine. Apoi ceva s’a schimbat in privirea ei, era dulce si visatoare si ii gadila desenandu-I liniute caligrafice pe gat doar pentru a’I mai auzi rasul inca odata. Dar el privea fix spre nicaieri iar gandul ii fugea la balansoarul gol si la fata cu tricoul murdar. La bilutele de pe masa, blugii din coltz, cioburile de pe podea tipetele,usile trantite, diminetile in care prindeau rasaritul pe fereastra si fumul tigarii lui se ridica deasupra apartamentului lor micutz, saruturile,durerea,jocurile prostute, ascunsul dupa o ceasca de ce ciocolatata, cearta pe jeleuri si paharul pe jumatate plin..

Iar ea le privea masuta de sus, din balconul de la etajul 3 de pe strada Teilor. Si ii vedea ceea ce fata cu bucle aramii de langa el nu putea sa vada. Ii vedea sangele picurand pe podeaua lustruita.Soarele a mai rasarit odata si a oglindit un curcubeu in balta lui de sange. Si nimeni nu o invinuia pe cat se invinuia singura..

Nota autorului: zambetele vin din grija copilareasca pe care le-o purtam celorlalti, iar asta nu iti va puta lua nimeni. Nu plange ca esti singurul, mereu ai fost. Luzia ca te bazezi pe cineva vine tot din zambete si grijile alea infantile. Deci nu-I nimic. Nu.nu plange. .Nu ai castigat nimic si nu ai pierdut nimic. Dintotdeauna te’ai avut doar pe tine, iar pe tine nu te vei pierde niciodata, dec I sus.!Punct, si de la capat. Nya~! ^.^

2495308384_8693ecfc1d

Leapsa.Play time ^.^


Ralphie are chef de joaca, sorry de efect intarziaaaat ^.^ here i go:


CE INSEAMNA AZI PENTRU MINE: un nou apus de soare
DAR IERI?:  gramezi de amintiri [ne]uitate


UNDE VOI FII MAINE: departe si tot aici
CE URASC CEL MAI MULT: spitalele


CE IUBESC CEL MAI MULT: un hamster,prietenii, marea,ciocolata,primavara, pinguinii, lucrurile mici colorate, norii [par pufosi],  muzica, 2 felicitari [<3] etc


CINE MI-A SCHIMBAT VIATA, CEL MAI RECENT: tu ;)) persoanele care iti schimba cu adevarat viata sunt cele la care te astepti cel mai putin ^.^ [read "The five people you meet in heaven"]


RADICAL?: da?


MELODIA MEA REPREZENTATIVA: Ralphee R'tard - The SynthKid


AZI MA SIMT: ciufulita :|


AM PIERDUT: 2 important friends


AM CASTIGAT: jucarii la Happy Meal :D


ZAMBESC: prea des. :|anime_girl_10