"De ce toate timpurile trecute sunt perfecte" [Map of the problematique]
Iar golul ascunde atat de multe. Imi aminteste de clopoteii argintii pe care ii pierdeam in fiecare iarna sub draperie.
Nu pot sa scriu, dar albul din fata mea imi striga [...]
Fad, inexpresiv, anost, prafuit, insipid.Sunt doar incercari inutile in a defini ceva ce oricum nu exista. La fel ca si noi [..]
E atat de mult alb zilele astea. Mi’as dori sa te pot distinge printre atat de multe particule ciudate. Intotdeauna m’am intrebat cum de au forma asta stii..uneori mi le imaginam ca formele fursecurilor de Craciun. Sunt speriata, si nu imi permit sa ma gandesc la atat de multe. E mult mai frumoasa iarna asta. Imi place sa privesc cum ninge peste statuia romantismului de la Universitate. Dar tu nu esti [„sii mii de chipuri reci ce te’ndeamna parca sa iesi de aici.”]
Vezi tu, se intampla sa nu poti lipi ciobulete din trecut. Sunt atat de multe care lipsesc iar noaptea imi sopteste sa iti trimit.
Fara noima scrisori si fluturi ticait uitati in plase si imi vine in minte o intrebare fara raspuns pe care am citit’o pe un alt blog.
„De ce toate timpurile trecute sunt perfecte?”
Evident, primul meu gand e departe de a fi cel literar.
Pentru ca uneori [de cele mai multe ori] inconstientul ne joaca feste, amintirile sunt ca piesele de puzzle...iar apoi le pierdem pe cele mai putin frumos colorate. Eu mereu le pierd. Incercam sa ne agatam de ele atat de mult pentru ca ne e frica de prezent, pentru ca momentele putine care au ramas sunt intr’o lumina mult mai frumoasa decat in realitate. Exageram, dramatizam, pictam in hiperbole pentru ca apoi sa fugim in cel mai apropiat tunel, departe de propriul nostru tablou.
Peste cateva secunde eterne, timp in care gandurile mele erau deja mult departe, acelasi post mi’a amintit ca si din punct de vedere lingvistic timpurile trecute sunt perfecte. Defapt, autorul blogului doar la asta se gandea. Eu niciodata nu ma pot opri la realitate si concret..
Perfect compus, Perfect simplu, Imperfect, Mai mult ca perfectul. Imperfectul este in minoritate, iar paranoia mea nu se poate abtine sa nu creada ca defapt asta sprijina ideea mea de mai sus. Imperfectiunile timpurilor trecute din amintirea noastra sunt atat de putine, incat devin neglijabile..sunt acoperite de atat perfectionism incat ma face sa ma intreb daca nu cumva au planuit sa rada de tine..[cineva ar trebui sa imi puna limita la aberat. Sa se inventeze un radar or so ^^]
Mai e si fetita asta..[ps.u gotta see the movie]
Nu pot sa scriu, dar albul din fata mea imi striga [...]
Fad, inexpresiv, anost, prafuit, insipid.Sunt doar incercari inutile in a defini ceva ce oricum nu exista. La fel ca si noi [..]
E atat de mult alb zilele astea. Mi’as dori sa te pot distinge printre atat de multe particule ciudate. Intotdeauna m’am intrebat cum de au forma asta stii..uneori mi le imaginam ca formele fursecurilor de Craciun. Sunt speriata, si nu imi permit sa ma gandesc la atat de multe. E mult mai frumoasa iarna asta. Imi place sa privesc cum ninge peste statuia romantismului de la Universitate. Dar tu nu esti [„sii mii de chipuri reci ce te’ndeamna parca sa iesi de aici.”]
Vezi tu, se intampla sa nu poti lipi ciobulete din trecut. Sunt atat de multe care lipsesc iar noaptea imi sopteste sa iti trimit.
Fara noima scrisori si fluturi ticait uitati in plase si imi vine in minte o intrebare fara raspuns pe care am citit’o pe un alt blog.
„De ce toate timpurile trecute sunt perfecte?”
Evident, primul meu gand e departe de a fi cel literar.
Pentru ca uneori [de cele mai multe ori] inconstientul ne joaca feste, amintirile sunt ca piesele de puzzle...iar apoi le pierdem pe cele mai putin frumos colorate. Eu mereu le pierd. Incercam sa ne agatam de ele atat de mult pentru ca ne e frica de prezent, pentru ca momentele putine care au ramas sunt intr’o lumina mult mai frumoasa decat in realitate. Exageram, dramatizam, pictam in hiperbole pentru ca apoi sa fugim in cel mai apropiat tunel, departe de propriul nostru tablou.
Peste cateva secunde eterne, timp in care gandurile mele erau deja mult departe, acelasi post mi’a amintit ca si din punct de vedere lingvistic timpurile trecute sunt perfecte. Defapt, autorul blogului doar la asta se gandea. Eu niciodata nu ma pot opri la realitate si concret..
Perfect compus, Perfect simplu, Imperfect, Mai mult ca perfectul. Imperfectul este in minoritate, iar paranoia mea nu se poate abtine sa nu creada ca defapt asta sprijina ideea mea de mai sus. Imperfectiunile timpurilor trecute din amintirea noastra sunt atat de putine, incat devin neglijabile..sunt acoperite de atat perfectionism incat ma face sa ma intreb daca nu cumva au planuit sa rada de tine..[cineva ar trebui sa imi puna limita la aberat. Sa se inventeze un radar or so ^^]
Mai e si fetita asta..[ps.u gotta see the movie]
Did i tell you how much i love you?
<------------------------thiiiiiiiiiiiiiiis much ---------------------------->
"And i feel like i'm naked in front of the crowd
Cause this words are my diary screaming all out
And i know that you'll use them however you want to"
0 Response to "De ce toate timpurile trecute sunt perfecte" [Map of the problematique]
Trimiteți un comentariu